Baiatul cel nou - Tracy Chevalier

Baiatul cel nou

By Tracy Chevalier

  • Release Date: 2018-11-01
  • Genre: Fiction & Literature

Description

Traducere și note de Vali Florescu
Tracy Chevalier transpune Othello la începutul anilor 1970, într-o școală dintr-o suburbie a Washingtonului, unde până la ora prânzului puștii bat mingea, sar coarda, se îndrăgostesc cu repeziciune și tot la fel de ușor își însușesc prejudecățile părinților și profesorilor lor. Interpretarea concisă și electrizantă semnată de Tracy Chevalier pune în lumină consecințele rasismului, geloziei și fricii.
Viața unui elev nou-venit nu e niciodată simplă. Dar dacă pielea lui are altă culoare decât cea a colegilor săi, lucrurile devin și mai complicate. Osei Kokote, fiul de 11 ani al unui diplomat din Ghana sosit la Washington, are noroc: Dee, una dintre cele mai frumoase fete, îl simpatizează imediat. Ian nu vede cu ochi buni sentimentul spontan care se naște între cei doi și nici faptul că Osei excelează la sport, punându-i astfel în pericol statutul de stăpân absolut al curții școlii, adjudecat pe parcursul anilor prin agresivitate, șantaj și intimidare. Cu o abilitate psihologică uimitoare, el începe să țeasă ițele unei intrigi prin care îi manipulează pe toți ceilalți. Până la sfârșitul zilei, viețile protagoniștilor – elevi și profesori deopotrivă – se vor schimba pentru totdeauna.